Luptăm pentru business-urile afectate, idei strălucitoare, natură și copiii din zone rurale.
Pas cu pas, schimbam lumea.
Stim ca ultima perioada, lucrurile nu au mers asa cum trebuie pentru multe persoane. Noi insa am reusit, iar acum vrem sa dam ceea ce am primit: bunatate, intelegere si profesionalism.
Am infiintat Kemo Foundation, asociatia non-profit care vrea sa faca un mic pas catre o lume mai buna. Sau mai multi. Vrem sa ajutam mediul incojurator, vrem sa ajutam organizatiile care la randul lor ajuta oameni si vrem sa facem o diferenta pentru copiii din mediul rural. Cate un pas mic intr-o lume mare.
01.
Website-uri complete pentru cei care ajută sau au nevoie de ajutor. Lună de lună, gratuit.
Incepem cu ceea ce stim mai bine: crearea de website-uri complete, care sunt vizibile, perfect optimizate.
Daca ai o asociatie umanitara, o organizatie non-profit, un centru care e specializat in ingrijirea persoanelor varstnice, a copiilor ori familiilor fara adapost, a persoanelor aflate in dificultate din orice motiv, te putem ajuta sa-ti promovezi mesajul si sa continui sa ajuti prin ceea ce faci. Totul gratuit. Mai mult, pentru ca stim ca ultimul an nu a fost unul profitabil pentru business-urile din domeniul HoReCa, includem si acest segment afectat major de mai bine de un an in planul nostru.
Astfel, in fiecare luna, echipa noastra isi va dedica timpul liber pentru a lucra la doua site-uri pro bono. Trebuie doar sa te inscrii si sa ne spui mai multe despre tine, despre business-ul ori organizatia pe care o conduci.
02.
Implicare in crearea unui mediu inconjurator pe care il meritam cu totii.
Credem intr-o lume digitalizata, in care folosim din ce in ce mai putina hartie si incercam sa ne reducem, atat ca firma, cat si individual, amprenta de carbon pe care o lasam in urma noastra. Totusi, putem face mai mult. Si vrem sa facem mai mult. Pentru o zi, vom lasa deoparte laptopurile si telefoanele si vom inlocui ”instrumentarul” de lucru cu lopeti si manusi pentru a planta copaci in zona Sibiului – aici activam, locuim si vrem sa traim. Credem ca aerul curat nu este un lux, ci o necesitate. Te incurajam sa ni te alaturi in acest demers, pentru ca orice mic gest poate face o diferenta.
03.
O sansa pentru copiii care n-au acces la tehnologie.
In Romania, la oras, suntem inconjurati de tehnologie – de la ecranele pe care le privim zi de zi acasa, la birou, chiar si in oras. Avem acces la informatie in orice forma si din orice domeniu –
informatie care ne ajuta sa invatam ceva nou in fiecare moment al zilei. Intr-o lume digitalizata, copiii care locuiesc in satele din Romania inca nu au laptop-uri ori tablete, chiar daca la scoala invata despre ele ori li se cer pentru a continua studiile de acasa. Ne propunem sa schimbam acest lucru. Orice donatie, oricat de mica, poate conta in acest demers. Doneaza putin din ceea ce ai, pentru ceea ce vrem sa le oferim. Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in mediul rural si in ochii fiecarui copil care are, astfel, o sansa la o viata moderna, o sansa sa fie vazut, auzit si sa devina ceea ce isi doreste cand va fi mare.